Remiza obținută de Universitatea Craiova pe terenul lui KuPS Kuopio, scor 1-1, în turul trei preliminar al Europa League, a declanșat un val de reacții dure în România. Subiectul central nu a fost neapărat rezultatul, ci suprafața sintetică pe care s-a disputat partida, considerată de mai mulți foști fotbaliști un pericol real.
Daniel Niculae a vorbit din proprie experiență despre condițiile dificile pe care le impune un teren sintetic. „Asta e moartea fotbalului! La Nancy, terenul de acasă era sintetic. Trei zile abia mă dădeam jos din pat. Articulațiile, spatele… Plus căldura care se degajă la nivelul cauciucului. Îți iau foc picioarele! Dacă mergi cu un termometru la nivelul solului, sunt cu 20 de grade mai mult. Miroase a cauciuc încins”, a declarat fostul atacant.
Gică Craioveanu a fost la fel de tranșant, punând sub semnul întrebării decizia UEFA de a permite astfel de suprafețe în competițiile europene. „E ceva incredibil! Cum poate UEFA să permită… E pericol de accidentări!”, a spus fostul jucător al Craiovei. Andrei Cristea a adăugat că jucătorii de valoare ai oltenilor au avut probabil o reținere firească în aceste condiții.
Dincolo de controverse, miza sportivă rămâne uriașă pentru Universitatea Craiova. O calificare în fața lui KuPS Kuopio ar aduce echipei oltene un loc în play-off-ul Europa League, unde ar întâlni pierzătoarea din dubla de Champions League dintre Ararat Armenia și Celje. În tur, armenii s-au impus pe teren propriu cu 2-1.
Întrebat pe cine ar prefera ca adversar în play-off, Gică Craioveanu a dat un răspuns surprinzător. „Nu mă sperie nimeni. Știi cine mă sperie? Craiova. Dacă Universitatea ar trata meciul cum a tratat prima repriză… Parcă nu mai e la nivelul de anul trecut”, a punctat acesta, exprimând îngrijorare față de forma echipei.
Dacă va depăși faza cu KuPS Kuopio, Craiova va ajunge cel puțin în faza principală a Conference League, competiție în care a participat și în sezonul precedent. Returul cu finlandezii va fi decisiv pentru traseul european al oltenilor în această vară.